Spiridon Popescu porneste, temerar, din straturile originare ale poeziei: sentimental navalnic, cruditatea existentiala, expresia fara ocol. […]
Bucuria sa e amara, iar amaraciunea sa stie a se bucura de sine.
Dedublat, se simte un lup flamand gata a-si sfasia ipostaza de miel.
Iata cateva din poeziile sale: